Pentru ca nu au fost publicate normele de aplicare ale Legii 1/2009, Voiculescu il ameninta pe Emil Boc cu Justitia

de admin / 12.06.2009

Dan VoiculescuSenatorul Dan Voiculescu il acuza, intr-o scrisoare deschisa, pe premierul Emil Boc de rea-credinţa, pentru ca normele de aplicare a Legii 1/2009, privind casele nationalizate nu au fost inca publicate si il ameninta pe seful guvernului cu Justitia, anunta Mediafax.

“Termenul legal pana la care aveati obligatia de a publica Normele metodologice de aplicare a Legii 1/2009 a fost 1 martie 2009. De la expirarea acestui termen pana in prezent, v-am adresat 3 intrebari si interpelari referitoare la motivul nepublicarii si data la care va veti decide sa le publicati si, implicit, sa intrati in legalitate. De fiecare data, am primit un alt motiv pentru depasirea termenului legal,” ii scrie Voiculescu lui Boc.

Senatorul conservator sustine ca Guvernul i-a transmis mai multe raspunsuri. In cel mai recent, se arata ca, nici premierul, nici juristii executivului nu se pot lamuri care este sensul sintagmei “teren aferent constructiei”. Voiculescu precizeaza ca aceasta este definita de directorul Valentin Apostol, din Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale ca fiind ”terenul pe care se afla amplasata constructia, cat si terenul din imprejurimile constructiei, care are legatura cu aceasta (curtea, gradina, terenul de sub anexele gospodaresti etc)”.

“Motivele pe care le invocati pentru nepublicarea Normelor, mereu altele, va probeaza reaua-credinta in fata oricarei instante din Romania. Si, intr-un final, Justitia se va pronunta asupra demersurilor dumneavoastra,” ameninta Voiculescu. “Eu o sa uit pentru totdeauna ca sunt initiatorul acestei legi, uitati si dumneavoastra ! Nu este Legea Voiculescu, este Legea nr. 1/2009. Domnule Prim-ministru, aplicati Legea nr.1/2009 !”

0 comentarii

  • share

Comentarii

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.