O noua promisiune: Fondul Proprietatea se va lista la Bursa de Valori Bucureşti până la finalul anului viitor, a anunţat preşedintele Fondului, Daniela Lulache

de admin / 16.12.2009

poza FPDupa numeroasele aminari  in cei  aproape 4 ani de la constituire, sefa de la FP indrazneste un nou angajament: ca Fondul se va lista in 2010.  ”Nu a fost un moment propice datorită specificitaţiilor noastre, convulsiilor. Cât de aproape este Fondul Proprietatea de listare? Destul de aproape. În momentul în care s-ar clarifica relaţia cu administratorul selectat, cu Franklin Templeton, ramâne de angajat un intermediar şi făcut prospectul, Deci fondul este foarte aproape de acel moment. Cred că atât piaţa românească cât şi stadiul de pregătire al fondului ar trebui să permită o listare a lui până la sfârşitul anului care vine, în absolut orice condiţii”, a declarat preşedintele FP Daniela Lulache.

0 comentarii

Comentarii

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.