Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea

S-a intrunit noul Consiliu de Supraveghere de la FP. Gratiela Iordache reconfirmata presedinte iar directorul Ionut Popescu si-a redus salariul de 15 ori

de admin / 01.03.2010

Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea s-a întrunit  luni, pentru prima oară, după alegerile din Adunarea Generală a Acţionarilor de la 10 februarie 2010. Gratiela Iordache a ramas sefa CS dupa demisia lui Ursache cu un salariu de 550 de euro si salariul lui Ionut Popescu a scazut de 15 ori, la un pic peste 1100 de euro lunar. Acestea sunt primele decizii luate de noul CS. Apoi au votat pentru suplimentarea provizorie pina la urmatoarea AGA,  cu inca un membru pentru locul vacant. Oare cind vom intra insa in normalitate si iesi din ciclul extremelor. Adica fondul ii plateste lui Franklin T. 1, 5 milioane de euro lunar (poate pe merit), insa pe directorului general roman care a urnit mai ales politic fondul spre listare (o performanta chiar remarcabila), il platesc de peste o mie de ori mai putin !!! Suntem ridicoli de populisti si in deriderea pietei internationale de capital, domnilor. E adevarat ca fosta directoare Lulache a facut excese la incasarea de  bonificatii, insa nici sa-l platesti pe actualul director al celui mai mare fond de investitii din Europa de Est, cu active de aproape 4 miliarde de Euro,  la nivelul unui paznic de banca. Macar un salariu de sef de filiala (4-5 mii de euro), tot merita omul. In schimb nimeni nu le cere socoteala fostilor membri din CS care, au avut o singura realizare: au tinut prin pasivitatea lor fondul blocat timp de un an de zile pe traseul listarii la bursa.

Evolutia pretului actiunilor FP

de admin / 01.03.2010

 Evolutia  actiunilor FP tine de doi factori. De cum evolueaza intreaga piata de capital, dar mai ales de pasii parcursi de fond spre listarea la bursa. Mai multe detalii pe http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/cnvm-obliga-fondul-proprietatea-sa-faca-in-45-de-zile-ce-nu-a-facut-in-5-ani-5615131/

Pogea şi Graţiela Iordache fac parte din noul consiliu de supraveghere al FP

de admin / 01.03.2010

Gheorge Pogea şi Graţiela Iordache fac parte din noul consiliu de supraveghere al Fondului Proprietatea, în urma unei decizii a acţionarilor Fondului.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a anunţat că va renunţa la candidatura pentru un loc în consiliul de supraveghere al Fondului. Mai multe detalii gasiti pe Standard.ro http://standard.money.ro/piata-de-capital/pogea-si-gratiela-iordache-fac-parte-din-noul-consiliu-de-supraveghere-al-fp-1904.html

Cum ar fi evoluat acţiunile FP?

de admin / 01.03.2010

Evoluţia preţului acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a cărui listare la Bursa de Valori Bucureşti este unul dintre cele mai importante evenimente aşteptate de investitorii interesaţi de România, ar fi urmat-o într-o măsură foarte mare pe cea a pieţei de capital, potrivit unui studiu realizat de Intercapital Invest.

Mai multe detalii, in ziarul http://standard.money.ro/macro/cum-ar-fi-evoluat-actiunile-fp-1722.html

Desi un eveniment foarte asteptat de catre actionari, Franklin Templeton a semnat cu multa discretie, contractul de administrare al Fondului Proprietatea.

de admin / 26.02.2010

Actionarii privati pot rasufla usurati. In dupa-amiaza zilei de 25 februarie, adica dupa opt luni de asteptare, s-a semnat cu Franklin Templeton la sediul fondului din Calea Victoriei,  mult ravnitul contract de administrare pentru Fondului Proprietatea. De aceasta data, artizanii acestui pas important, adica Ministrul Sebastian Vladescu in guvern si directorul Ionut Popescu la fond,  au miscat lucrurile in 2 luni chiar peste asteptarile celor mai optimisti actionari. I-au luat pe nepregatite chiar si pe jurnalistii cei mai avizati, care estimau semnarea cel mai probabil prin Aprilie sau Mai. Cu aceasta ocazie, Franklin Templeton a anunţat  din nou prin vocea lui David Smart,  că prioritatea lor este listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti. Surprinzator insa modul foarte discret in care s-a efectuat  semnarea documentului,  fara convocarea presei si in absenta totala a actionarilor fondului ori a vreunui membru din CS. Daca oficialii nostri, coplesiti probabil de presa acuzatoare din ultimele saptamani, n-au considerat sa faca un eveniment din acest pas istoric si mult ateptat in evolutia fondului, e si mai surprinzator ca americanii de la Templeton au procedat la fel, desi au prins un contract foarte profitabil, ravnit de cele mai prestigioase companii de pa piata financiara.

Ionut Popescu este noul sef de la Fondul Proprietatea

de admin / 22.12.2009

poza IonutPopescuIonut Popescu, consilier in cancelaria premierului Emil Boc, a fost numit in functia de director general al Fondului Proprietatea de catre Consiliul de Supraveghere al societatii, care a hotarat si inlocuirea directorilor economic si juridic. Totodata, Mircea Ursache a fost revocat, la cerere, din functia de presedinte al Consiliului de supraveghere, in locul sau fiind numita Gratiela Iordache, vechi membru in board.